Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in /home/mihaimaxim/public_html/components/com_k2/views/comments/view.html.php on line 21

Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in /home/mihaimaxim/public_html/components/com_k2/views/comments/view.html.php on line 30

Raportează comentariu

Ciobul de oglindă nu este doar povestea unei vieți, a unei vieți sfârșite în mod tragic, ci și a unei epoci care transpare de la un capăt la altul prin evoluția personajului ce dă unitate cărții.
În egală măsură povestea unui destin și frescă socială, acțiunea cărții se articulează în jurul personajului principal, Vladimir Teculescu, tânăr provincial, la început fără ambiții prea mari și prins în mrejele mediocrității dar care ajunge să guste și din cupa succesului, prin muncă asiduă și efort personal și uman exemplar, totul în numele iubirii care schimbă destine și dă sens vieții. Cel puțin în cazul lui Vladimir care își depășește condiția de tânăr fără viitor, pentru care viața într-un târg prăfuit de provincie părea să fie un dat de la care nu se va putea abate, dar care ia o întorsătură neașteptată o dată cu apariția Adrianei, femeia datorită căreia are curajul să îndrăznească, să plece la București, să studieze, să ajungă managerul unei mari multinaționale din Paris, să cunoască faima și banii. Acesta este punctul maxim până unde îl poate propulsa Adriana, limita la care o dată ajuns, Vladimir își dă de fapt seama că unde iubire nu e, nimic nu e. De aici decizia lui neașteptată și dezaprobată de soția sa de a renunța la tot ce reușise până atunci prin forțe proprii pentru a se întoarce golit de dinăuntru în țară. Într-o țară postdecembristă, aflată în derivă la fel ca și el. Și unde de data aceasta va întâlni o altfel de iubire, menită să îi aducă o altfel de cunoaștere decât cea a notorietății. Maria, marea și adevărata lui iubire îl va face să vibreze cum nu o mai făcuse nimeni niciodată și când nu se mai aștepta. Ca și Adriana, Maria are puterea de a schimba destinul lui Vladimir, ca până la urmă, indirect, să-i pună capăt.
De fapt, construcția circulară a cărții, care începe și se termină cu moartea personajului are multiple semnificații: viața capătă sens prin moarte și invers, viața nu este începutul așa cum moartea nu este neapărat sfârșitul, iar ambele stau sub semnul iubirii che move il sole e l’altre stelle. Imaginea vieții ca niște cioburi de oglindă ce se sparge, asemenea unui puzzle care ne compune destinul, apare de două ori: o dată când Vladimir se află în comă dar își revine, precum pasărea Pheonix din cenușa iubirii, și în final, când peste toate se așterne întunericul. Sau lumina.
Ficțiune cu elemente autobiografice pe alocuri, romanul domnului Mihai Maxim nu interesează doar din punctul de vedere al evoluției personajului. În primele pagini care relatează copilăria și adolescența lui Vladimir petrecută în dulcea Moldovă, avem surpriza de a citi cu zâmbetul pe buze întâmplări amuzante și replici spuse parcă de personaje ieșite din lumea lui Creangă. Părinți, bunici, rude, vecini, toți conturează un univers ivit parcă dintr-o poveste, un loc magic și sacru pe care, o dată ieșit din adolescență, Vladimir îl va lăsa definitiv în urmă. Un ciob de oglindă cu identitatea sa separată care alături de celelalte va forma Marele Tot. Lumea idilică și lipsită de griji îi va lăsa locul uneia în nuanțe tot mai sumbre. Martor viu al unei epoci, autorul reconstituie prin detalii semnificative obscurantismul, înrobirea, traiul greu, aproape imposibil de imaginat, al perioadei comuniste, pe care eroul o va resimți din plin, ca mai apoi, înainte și după momentul autoexilului, să ne trezim, ca cititori, alături de galeria de personaje, în deriva socială, umană și economică din anii 90. Nu asistăm doar la evoluția unei vieți, ci ne trezim aruncați de-a dreptul în miezul unor epoci care, prin intermediul mai mult sau mai puțin al amintirii propriilor experiențe și trăiri, ne vor marca în egală măsură ca și pe personaj.
Simplitatea dialogurilor oferă autenticitate, la fel cum personajele însele capătă viață prin vorbele și mai ales prin mediile în care se mișcă. Scrisă parcă dintr-un suflu, Ciobul de oglindă ne face, în calitate de cititor, să mergem dincolo de paginile cărții, să trăim și să ne imaginăm la rândul nostru replici și situații, pentru a ajunge, alături de autor, la deznodământul final. Aparent trist, sfârșitul romanului nu face decât să ne arate că însăși moartea, oricât ar fi de banală sau tragică, la fel ca și viața, capătă un sens când se întâmplă sub semnul iubirii. Fără a fi un Don Juan balcanic, Vladimir este un fervent căutător al iubirii adevărate și înălțătoare. Viața lui, care nu a fost o poveste nici chiar atunci când era invidiat de toți, nu putea să se sfârșească cu „ …și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți“. Romanul domnului Maxim are îndrăzneala de a cere să i se dea un loc în galeria marilor povești de iubire, iar acestea nu se sfârșesc niciodată ca în basme, așa cum nu încep cu “a fost odată”. Ele există și sunt printre noi, și mai ales, pot fi ale noastre.


Anca Măgurean